Reprezentativ

Start!

This is the post excerpt.

Reclame

14 februarie 2018, o zi după marți 13, pentru unii cu conotații nefaste. Eu, nu știu…

Și dacă nenorocul e deja în urmă, am zis că e cazul să arunc cu un nou buzdugan (a se citi manuscris) în vreo poartă de editură: fată faină, contur optim, bust arborescent, ochi verzi.

Iar semnele că vom conviețui pentru un proiect literar comun deja se văd cu ochiul liber, se zice că ar fi favorabile.

Să ciocnim în cinstea ei, zic!

‘Ai s-trăiești!

 

coperta 1 Ce mult te-am iubit

 

Ce mult te-am iubit!

coperta 1 Ce mult te-am iubit

                       (falsă autocronică de carte)

Tîrgurile de carte-s ceva fain, mai vînd și editurile cît de-un platou de prăjituri, iese și pentru autor de-un sendvici cu reducere de la Billa, trecătorii speriați de zăpadă pot aștepta tramvaiul înăuntru, merge căldura!, se poate angaja temporar și o femeie de serviciu cu familie numeroasă și soț șomer, posibil jucător de table în fața blocului, deci toată lumea-i mulțumită.

Cînd cineva cu care urmează să te duelezi în ringul unei lansări comune de carte şi căruia i-ai trimis doar cu vreo doişpe ore înainte pdf-ul operei tale monumentale, îţi trimite cu decenţă un mesaj pe la miezul nopţii, nu te impacientezi; încă nu e ora ta de somn, eşti încă un român verde, în plină formă şi activ.

Totuși mai aştepţi cîteva minute, şocurile bruşte „pot cauza”, iar de la o anumită etate se recomandă viteză minimală şi mişcări lente. Timp în care îţi împarţi creierul în două jumătăţi perfect egale, fiecare cu pronosticul său versus mesajul tocmai sosit, tu, deși un pesimist caustic pariezi de data asta pe zîna cea bună, şi cînd auzi crupierul spunînd „rien ne va plus”, îl deschizi. E scurt şi eliptic „Am citit! M-ai prins, mi-a plăcut, Cezar!”

N-apuci să-l rumegi bine, nu ţi-e clar dacă te îndoiai de o politeţe exagerată, bine, perfect conformă cu omul, sau de la efectul celor două sute de mililitri de vodcă bună care au fost, sau chiar îl credeai pe deplin, poate și ora să fie de vină, se știe, noaptea toate pisicile sînt negre, că mai vine unu’: „Nu vreau să dezvălui toate impresiile, le păstrez pentru lansare.” Ultimul nu te edifică cu nimic, şi, deşi ai pariat pe plus, te răsucești ca un român adevărat, și alegi să rămîi cu sfînta îndoială, deci îi răspunzi sec şi neinterpretabil: „Nu te cred. Eşti prea puţin convingător.”

Îți spune rapid că „Ai să vezi în cadrul duelului cît pot să fiu de convingător.”, şi adaugă  un maimuţoi în coadă. Unul verde.

Apoi se îngroaşă gluma, cu tot cu iconul hlizit din coadă.

„Hai, serios, zi-mi cum e!” adaug, cerînd amănunte, cu somnul deja compromis.

Omul cred că se gîndeşte la moşul ăla, Ene, Morfeu sau cum i-o fi mai zicînd în vremurile astea libere, unii zic că ar fi vorba despre Hypnos, e şi normal să nu avem toţi acelaşi bioritm, şi continuă într-un tîrziu, la fel de amăgitor: „Eşti tare, Cezar! Cartea asta nu este pentru fetele prea cuminţi de salon, este pentru unele ca Zoia, sau Vali, sau Teo! Toate chipurile fetelor ăstora recompun amestecul de imaginar şi realitate din viaţa bărbatului postmodern!”

Ei, cu astea chiar că m-a cam dat gata, respir adînc şi hotărăsc să prind oleacă de culoare în obraz. Cel stîng, ăla drept a fost mereu de pe altă planetă!

Încerc să deschid cîmpul pentru nebun, cu care îi ameninţ regele: „Dar textul italic, de final, cum e, schimbă perspectiva construită pînă atunci, cum l-ai perceput?”

Răspunsul vine rapid, sec şi dezarmant „Textul de final m-a derutat.” Deci mat, și medicul legist constată imediat decesul monarhului.

Continuarea la:

http://adevarul.ro/cultura/carti/ce-te-am-iubit-1_5ab21fbfdf52022f75d6e922/index.html

 

29026138_235922946970497_4517950521855705088_n

16 martie

banner Ce mult te.am iubit

               Chiar că-i fain să fii scriitor! Dacă te supără vreun fost prieten, coleg, unu’ care ți-a furat gagica sau şefu’ de la slujbă, poţi oricînd să-l faci un personaj şi să-l bagi măcar într-o fază de final din textul la care lucrezi ca să-l faci de rahat.

Şi cum stăteam eu în tihnă la un local decent din Piața Sfatului, terasă, umbră, aer curat, cu un vag gînd nostalgic după cele şapte beri nefiltrate devenite istorie, privind lung spre orice suflare feminină din intervalul de vîrstă 25-50, dezbrăcînd, admirînd şi îmbrăcînd la loc – desigur că doar din egoism, de ce să vadă toată lumea? – a bătut fin un clopoţel, şi am fost nevoit să merg acolo, mă scuzaţi, la camera aia secretă cu loc numai pentru o persoană. Treburile odată rezolvate m-am sprijinit de chiuveta cea roşie şi, uitîndu-mă uşurat în oglindă, am dat peste unu’ de vreo sută treij’ de kile, cam nespălat, puţind înfiorător, într-un maiou alb-murdar şi care, după pungile de la ochi, sigur ia heroină. Sau măcar are nişte probleme grave de ficat. În momentul ăla am fost foarte dezamăgit; ce mai, am fost chiar distrus. M-am uitat urît şi lung la geamul care reflecta un individ dubios şi am zis, profund decepţionat: Oare cum a putut să-mi facă mie aşa ceva? Mie, mă?!…

Continuarea aici:

http://adevarul.ro/cultura/carti/dansam-tataaaaa-scuzati-lansam-1_5aaaf44edf52022f759e7df6/index.html

baner bv

13 martie. Ploaie și „ghinion”

                    29196138_807562559436241_2963865862822947170_n

                   24 FUN a fost o revistă faină la vremea ei, hîrtie lucioasă, format prietenos, distribuție bună, ediții locale în cele mai mari orașe din țară, nume mărișoare care scriau în ea. Chiar „Cel mai bun ghid din România”, cum se autointitula pe frontispiciu.

Într-o vreme doar o citeam cu plăcere, nici nu visam să pot apărea prin ea, apoi, cînd inspirația mi-a dat ghes și am început să bat cîmpii în scris, eram în stare să achit eu ceva pentru a semna acolo. După un timp cînd astrele s-au mai aliniat, am bătut în poartă, destul de timid mi s-a deschis, am fost invitat și am descălecat; pro bono și foarte onorat de acest sublim răsfăț. Și chiar îmi era bine pe la paginile 8-10, vecin cu Mircea Toma, Florin Iaru, Cătălin Ștefănescu, Robert Șerban sau Emanuel Pârvu. http://bucuresti.24fun.ro/author/cezar_parlog/

Așa îmi e și acum cînd 24-ul abia mai respiră, doar în format on-line. Dar trimit onorat și cu bucurie cîte un editorial atunci cînd șeful, rămas cu siguranță singur, și DTP-ist, și corector și portar și liftier, îmi trimite cîte un SMS; Prietenii nu se lasă la greu!

Din cu totul alt registru, unul oniric, una dintre primele cărămizi ale unui viitor proiect:

 

A8

                    La uşa cabinetului lume multă, prost îmbrăcată, gălăgie, transpiraţie acră. Iese una cu coc şi spune că s-a terminat programul. Rumoare, proteste, gălăgie. Şi că-i mai primește doar pe cei cu trimitere. Vreo zece se strecoară în grabă pe lîngă ea, cîţiva mai în vîrstă se adună mai greu şi formează în dreptul ușii un şir indian foarte ordonat. Da, teama de aia cu coc. Cotrobăi prin buzunarul din dreapta al pantalonilor, găsesc ce caut, mă întorc cu spatele şi rup o foaie din carneţel. „Rahat, e prea mică!” Dau și de ceva împăturit, desfac, e o ciornă A8, formatul meu favorit, pare cu niște idei pentru vreun text, cam șifonată, cine știe de cînd o fi, o arăt discret desfăcută conspirativ doar pe jumătate, îmi face semn din cap, şi intru în grabă, printre ultimii. Înăuntru se lucrează pe mai multe paturi. Prind un scaun, cel care era înaintea mea și avea o poziție mai bună, dormea în pantofi, i-am luat-o cu juma de pas înainte, pun mîna pe el şi mă aşez cu un zîmbet superior. Chiar în faţa mea, era legat de pat unu’ care stătea pe-o saltea ca de cuie, numai că erau din plastic. Mari şi verzi. Părea inconştient; sigur l-au adormit pentru operaţie. Imaginea nu-mi place, am oroare de sînge și de bolnavi, mă ridic şi îi las ăluia scaunul, rămăsese în picioare. Pe peretele opus, prinsă de zid, o paraşută deschisă. Sub ea, agățat un soldat. Roşu închis spre vişiniu din cap pînă-n picioare. Stă în fund pe podea cu picioarele desfăcute. Lovesc uşor în bocancul lui stîng. Se zgîlţîie cu totul. „Mda, manechin. L-o fi luat de la vreo expoziţie, vreun Expomil, ceva. I-a plăcut omului, a dat ceva, şi după terminare, cînd au strîns, i l-au lăsat şi a plecat cu el. Toată lumea mulţumită, mai puţine de adunat, împachetat şi de dus la maşină. Cam aşa se întîmplă, şi eu am mai luat lucruri faine de la tîrguri în ultima zi, după ce s-a închis.” Treaba mea de la deget nu e atît de urgentă, salut, deschid uşa şi plec.

8 Martie. La mulți ani!

8

Data de 8 Martie este încetățenită în mentalul colectiv ca fiind Ziua internațională a Femeii, generic Ziua Femeii, ca o comemorare a realizărilor social-politice precum și a discriminării și violenței la care au fost supuse de-a lungul timpului.

Cînd soţia prietenului meu mi-a trimis un SMS în care-mi scria că e la limita tuturor limitelor şi mă ruga să vorbesc cu el, că poate pe mine mă aude, mi-am înfrînat papucii albaștri din mers, am oprit aparatul de radio, mergea pe Cultural, ce treabă are cultura cu chestiile serioase, de viaţă?!, m-am aşezat pe scaunul la care lucrez, și am continuat să citesc. „A luat-o pe un drum complet greşit, alcoolul nu este rezolvarea niciunei probleme. Mai nou are şi probleme de sănătate, colesterol foarte mare”, aici m-am relaxat puţin, lucrurile nu sînt aşa de grave cum par, am citit şi eu despre sutele alea de milioane de oameni care seara s-au culcat sănătoşi iar dimineaţă spre prînz s-au trezit bine dispuşi, era într-o sîmbătă, dar grav bolnavi şi cu un viitor sumbru şi strict limitat în faţă. Şi asta doar pentru că nu ştiu ce adunare de oameni serioşi, unii zic că ar fi chiar un grup de savanţi englezi, au hotărît să modifice limitele pentru care un colesterol sau o glicemie sînt normale, coborîndu le foarte mult. Şi din ziua aia în care noile normative au intrat în vigoare, ca o compensaţie, s-a dat ora înainte iar ştiinţa a făcut un pas înapoi. Revenit astfel la o culoare optimă în obraji am mers mai departe. „Părinţii lui suferă enorm, sînt bolnavi, nu ştiu cît vor mai rezista aşa. Despre mine, ce să zic, divorţul este inevitabil te rog, poate reuşeşti să <<ajungi>> la el. Eşti prietenul lui, iar în momentul ăsta nu văd altă soluţie. Știu, îţi va vorbi ca si cum totul ar fi in ordine. Crede-mă, nu e aşa.”

Continuarea poate fi citită aici:

http://adevarul.ro/entertainment/comedy/de-8-martie-1_5aa05c70df52022f75517608/index.html

 

5 martie. Doar o carte

th

Uneori mai citesc cărți, prea rar și prea puține față de cîte aș vrea și față de cîte cumpăr. Nu mă încălzește că asta li se întîmplă și altora. Iar cele două mari tîrguri, de pe urma cărora rămîn cu sacoșe de cărți, care se tot adună și cu care nu reușesc să țin pasul, sînt pe cale să-mi devină mari dușmani. Și, de parcă ale mele nu mi-ar fi de ajuns…

…Am văzut deunăzi la cineva o carte, n-am primit nimic de ziua mea dintr-acolo, și ușor dezamăgit, mi-am permis să îngroş din obraz şi să o cer „…doar pentru citire. Ți-o dau înapoi. Pe cuvînt”. Persoana, cunoştinţă veche, s-a uitat lung în ochii mei, a bălmăjit ceva, desigur că nu i-a picat prea bine, eu mi-am zis în gînd că am comis „abuzul” doar în folosul culturii, deci că „se merită”. Așa că în mintea mea eram ca și iertat. Şi oricum mai avea una la citit, aşa că orice împotrivire ar fi fost inutilă, ca să nu mai spun despre talia în ocale, 125 la 45 pentru mine. Iar de era nevoie, chiar mai aveam şi altă muniţie nefolosită, puneam mîna pe Ion Roaită și trăgeam sirena unei mobilizări generale, literatura română chiar merită asta.

Continuarea este de găsit aici:

http://adevarul.ro/cultura/carti/doar-carte-1_5a9d6e11df52022f753d8807/index.html

 

 

 

 

4 martie. seara

coperta 1 Ce mult te-am iubit

Dacă ar fi să descriu pe o juma de pagină cartea care stă să apară, nu știu dacă aș apela la un confrate, la un amic ori la un critic literar. Eventual unul de gen feminin. Să dau puțin ochii peste cap, să respir adînc, apoi să-i opresc din rotirea lor circumterestră și cu perioadă variabilă, să ofer buchetul de flori pe care îl aveam ascuns la spate, cu tot cu afrodisiacele adăugate. Nu! Ci i-aș da drumul ușor la vale, ca o bărcuță fragilă de hîrtie pe un pîrîiaș aproape inexistent. Să spună cartea ce vrea. Să se autocaracterizeze. Parcă așa suna un exercițiu ingrat și prea des întîlnit prin clasele primare.

Și iacăt-o:

Iar după parastasul de trei luni cred că o să-mi fac un cont nou pe Sentimente * „Mai bine te luam şi pe tine, iubi!”, mi-a spus şi mi-a dat un magnet de frigider * E drept că treaba asta avea relevanţa unui coş pe fund * Iar eu am continuat să mănînc din pastrama aia cu mămăligă * Totul e să nu ne trezim partenerii cînd ne aşezăm în pat, la culcare * Iar mai tîrziu m-am cuplat cu Andrei, dirijor la Filarmonică * I like more than I planned… * Parizerul ăla cu măsline era chiar bun! * Eu am vrut doar să nu pară că n-am deloc simţul umorului * Şi mai puţea şi a ceapă! * Mereu am fost un bărbat fidel, poate s-o confirme şi soţia mea. Oricare dintre ele * „Dar, lasă asta, mi-ai adus papucii cu Kitty Cat?” * „Insinuezi că nu ţi-am zis de la început?!” * „Nu-mi veni cu chestii de-astea!” * Chiar dacă m-a deranjat că s-a legat de părinţii mei, mi s-a părut totul prea frumos ca să fie adevărat * Mi-a spus că oricum nu i-a plăcut niciodată de ea şi că se scobea cu degetul mic în urechi * Nu-mi mai amintesc nici sînii primei mele prietene, Indira * Drace, am uitat să iau iaurt grecesc! * Am lăsat-o acolo şi-am plecat. Oricum, afară o aştepta soţul cu maşina * O înţeleg, dar sînt fericit: în primăvară ne căsătorim, vom putea face dragoste * Nu m-a iubit niciodată. Nici eu. Însă putea să mă asculte o noapte întreagă vorbind despre politici şi instituţii de securitate * Cînd îi vedeam monturile alea imense abia mă abţineam să nu rîd * Mi-a spus că Doina e neschimbată, s-a lăsat de fumat şi că se înţelege bine cu socrii * Viaţa asta chiar că ştie să fie frumoasă cîteodată! * Iar cînd facem dragoste, dacă ar veni şi ea, ar fi exact ca în perioada noastră bună * Fereastra de la budă era chiar spre „răsărit” * Totul e ok şi că Marina încă te iubeşte * Ce înseamnă să fii scriitor! * Adevărul e că n-am vrut niciodată să fiu un Dumnezeu * Mie mi-au plăcut tot timpul fetele deştepte * Iar eu chiar o iubesc pe Ofe; să fie clar! * „Adesgo. Franţuzoaicele îi adoră pentru rezistenţa lor incroyable” * Nu înţeleg de ce, oricum ştia că o înşel cu o asistentă de la Universitar * Iar în tufişuri speri din toată inima să fie căpuşe * O zi faină e pe cale să înceapă * Chiar la timp ca să vezi cei treizeci şi doi de dinţi uitaţi pe marginea chiuvetei * Gras, un metru şaizeci, fumător, cu chelie, îi pute gura * Iar directoarea-i chiar o bucată super  * S-ar zice că trăim fericiţi şi azi. Dar mîine?

23 Februarie

Cele mai importante și importante zile sînt cea în care te-ai născut și ziua în care ai devenit conștient cine ești,

îmi transmitea pe Wapp, întregind o urare, cineva care nu știa neapărat prea multe amănunte despre subsemnatul. Însă a reținut ceva dintr-o recentă postare pe Fb. Și a insistat că eu sînt cel care trebuie să o fac frumoasă. Am adăugat un zîmbet și iacăt-o: frumoasă și plină de culoare.

231

Serviciul este locul acela fain spre care pleci dimineața fără vreun fel de vigoare, îi aloci o grămadă de timp, opt ore pe zi, adică aproximativ o treime de viață, unde ești prin definiție la cheremul cuiva sau chiar al unei cohorte, și de unde pleci plin de energii negative pe care încerci să le abandonezi prin mijloacele de transport pe care le iei spre casă. Uneori reușești.

M-am trezit devreme dar am adormit din nou, cele nouăzeci de minute de somn de astă-noapte, foarte posibil că n-au fost de ajuns. Însă o anumită zi, se cerea valorificată cu orice efort încă din primul minut.

La serviciu am ajuns puţin întîrziat, pe la opt şi-un sfert. Am aflat încă de la paznicul din faţa porţii că la 4.30 a fost o alarmă, tot personalul instituţiei s-a prezentat în maximum o oră jumate, exact cum spunea cartea, şi cum au constatat şi ăia care au venit ca să verifice sirenele. Mi-a spus că au mai lipsit vreo cinșpe ca și mine însă ăia au prieteni buni, și că eu voi fi singurul consemnat cu roșu în cartea de onoare. Știam. Și mergeam cu capu-ntre urechi studiind deja variantele posibile, adică dacă şeful meu, în gratitudinea care îl caracterizează îmi va da el pedeapsa, sau dacă mă va lăsa pe mine să aleg una dintre ultimele rămase, cele mai dure. Prin armată astea erau: condusul cu valizele pe sub paturi, măsuratul dormitorului cu chibritul sau pescuitul cu șiretul în pisoar. Doar că aicea nu-i la cătănie.

Continuarea este aici:

http://adevarul.ro/entertainment/comedy/un-douajtrei-soare-1_5a8f1e6bdf52022f75dd2251/index.html